La nordul orașului într-o carieră de piatră cântam, stingheriți cântam: îmi amintesc îmi amintesc pe clădiri fluturau piei de sălbăticiune asfinţea şi începuse să ardă o cârciumă alburie cu flacără înaltă şi tot atunci primirăm de veste că un copil lunecând printr-o fereastră afară pluti un timp deasupra unui cartier mărginaș. La nordul orașului într-o carieră de piatră cântam stingheriți aş putea să vă spun povestea unei văduve: o scară roșie rezemată de un turn apoi ca un vârtej de vânt şi frunze venea din marginea câmpiei şi-n înserare se auzea un glas strigând peste întinderi: „Câine câine…” Dar cum mă veți crede când nu e mult de atunci la sfârșitul uneia din lungile voastre călătorii m-aţi găsit beat lungit pe o masă de sticlă într-o vale ninsă între munți.
Lasă un răspuns