Singurătatea oferă umbre pe pagina goală,
lumina ei se scurge printr-un foc bengal…
Aligatorii cuprind timpul cu râvnă bestială,
gravându-l în cuvinte cu greul lor pumnal.

Războiul  inimilor creşte nevăzut,
se scaldă-n nesomnul vrăjit din nevreri.
Între îngeri şi demoni visul e pierdut,
iubirea nu mai simte dorinţa din învieri.

Valurile nopţii deschise spre Nirvana
zgârie şi-n gânduri cu zgura din zăbrele.
Zilele-s negre, lărgesc în adâncuri rana,
sânge coboară năprasnic în frigul din stele.

La marginea agoniei fulgerele nopţii
trezesc urmele macilor în floare.
Singurătatea-i jugul din plănuirea sorţii
ce trebuie purtat cu stoică răbdare.
 
Umbrele alungate din minţile semeţe
trec bolovani de aur prin urechi de ac.
Botezul veşniciei asprit e de poveţe,
încoronează  viaţa cu un fir de mac.