Dorinţa chemărilor

duce îmblânzitorul

într-o lume sălbatică a culorilor.

 

Pe neumblatele cărări

 creşte singurătatea însetării…

 

Nestăpânit,

bea din căuşul palmei                                       

din prea multe izvoare.

 

Cuvinte grele

stârnesc tainele necuprinse…

 

Călătoreşte neînfricat,
 
printre fârtaţi cuprinşi de secetă,
printre  vulturii albastrului,

printre rechinii din ape însângerate,

şi  printre reptile hrăpăreţe.

 

Toţi vor să-l supună !                      

El se refugiază

printre morminte,

spini şi pietre

 

În umbrele visării

trupu-i încolţeşte.

 Deodată

îi  cresc aripi,

aripi de zbor !

 

Zboară..,

neaşteptat şi năprasnic

peste labirintul deschis

 în luminile altor adevăruri…

 

Libertate !

Orizontul nemărginirii

adânceşte frumuseţea.

În spaţiile lărgite de întrebări…

 

Gândurile grele

trezesc ţărmuri stelare.

Îmblânzitorul loveşte stelele

 cu sufletul.

 

 Numele lui                                   

 creşte pe frunzele                       

 uimite de înverzire.                    

                                                


Nu-l întreb

cum s-a întâmplat
 Nu va şti

 nici când,

 nici cum,  nici unde.