De când mă știu, ipoteza unui final brusc și probabil violent bântuie mințile semenilor în așa măsură încât a devenit un loc comun. E suficientă o ploaie mai mare că îndată vei vedea pe cineva intrând într-un loc ferit și rostind, în timp ce-și adună umbrela: “Sfârșitul lumii!”. Periodic apar și date fatidice, un fel de apocalipsă anunțată la timp pentru ca lumea să apuce să-și rezerve biletele. Biletele? Desigur, fiindcă toți care vorbesc despre apocalipsă o fac în calitate de spectatori, cel putin asta e impresia pe care o lasă în jur.
Subiectul acesta de mare popularitate a avut parte de câteva stimulente în ultimul timp. Trimiterile la vechiul și noul testament nu au mai satisfăcut imaginația colectivă, a apărut ispita unui testament și mai nou și el s-a oferit cu generozitate: o boală care a început ca o răceală dar s-a dovedit mai serioasă și care ne-a dat viețile peste cap. Zile de mare sărbătoare pentru predicatorii apocalipsei. Carantina, masca și vaccinul au devenit semne indiscutabile ale deznodământului fatal, puse la cale de grupări ascunse și răuvoitoare care se aleg cu profituri imense, asta pentru a spori manifestările de simpatie din partea celor care le lipsește profitul.
Războiul de la răsărit a stricat cumva spectacolul. Subit n-au mai prezentat interes nici doamnele care țipau că “ele nu se lasă înțepate” (deducem ca în viața lor nu au suportat nici o injecție, adică să nu fi fost ele niciodată la… dentist?). Utilizatorii de rețele s-au transformat în analiști militari, după fiecare comentariu răsărea câte un ofițer de stat major sau un istoric de calibrul lui Iorga cel puțin. Iar statuile ambulante ale politicii locale n-au mai avut motiv să defileze eroic fără mască sfidând “cea mai cumplită dictatură… etc… etc” pentru simplul motiv ca subiectul acesta nu a mai interesat pe nimeni.
Am fi rămas la faza în care erai moralmente obligat să ai opinii dacă Ucraina este sau nu un stat, dacă… etc… etc… de n-ar fi fost refuzul austriecilor, de fapt a cancelarului și a ministrului de interne care nu sunt foarte populari nici la ei acasă. Cuvântul cheie a devenit boicot. O cheiță mai mică fiindcă au urmat sarmalele, piftiile, caltaboșii și jumările – iată în sfârșit ceva concret și pe placul tuturor, inclusiv autorul acestor rânduri.
După cum se vede totul e bine când se termină cu bine, mai puțin pentru cei ajunși prin spitale din varii motive gastronomice sau rutiere, dar artă fără sacrificii nu se poate. Să luăm o pauză, urmează alte încercări în 2023 care trebuie să ne prindă cu forțe proaspete.
Nösnerland 