„De mică am fost învățată să mănînc cu lingura, furculița și cuțitul. Desigur, mereu tata îmi aplica cîteva palme pentru a-mi corecta poziția. Adică eu eram tentată să țin lingura și cuțitul în mîna stîngă, și furculița, desigur, cînd nu trebuia să apelez și la cuțit în același timp. Prin urmare, în primii ani ai vieții mele de comeseană în familie, începeam să mănînc abia după ce primeam cîteva palme peste ceafă. Tu încă nu veniseși pe lume, delfinache. După ce am împlinit patru ani, ți-ai arătat zîmbetul fermecat pe care bunicul Rudi l-a îndrăgit imediat. Bunicul nu iubea doar pădurile și florile și păsările, ci și animalele. Avea o cățelușă pătată-n trei culori pe care eu o botezasem Didi și o pisică tărcată căruia îi spunea Tigruța. Pisica se juca cu tine, ții minte desigur, erai încîntat, te rostogolea, te arunca în sus, te făcea să sari ca o minge. Niciodată nu te-a zgîriat ori înțepat. Tare mult mi-am dorit atunci să am și eu acasă un cîine ori măcar o pisicuță. Mama era de acord, dar tata s-a împotrivit categoric. Sînteți amîndouă niște proaste, ne explica el cu binecunoscuta-i voce batjocoritoare, habar nu aveți cît de periculos este părul acestor animale. Îl poți inspira ori înghiți și-apoi el se fixează în plămîni sau în ficat și gata! Faci viermi, te infectezi, dai ortul popii! Iar tu Gudrun cînd te duci la bunici să nu te apuci să mîngîi animalele, să le iei în brațe. Păstrează mereu distanță între tine și ele! Dar bunicul Rudi le ia și în brațe adesea, le drăgălește, i-am replicat folosind un cuvînt pe care atunci îl inventasem, și nu are viermi. Ești proastă, a țipat tata, de unde știi tu că nu are? Poate deja și-au depus ouăle și ies viermi care-i vor roade organele în cîțiva ani, n-ai de un știi! Tu să faci ce-ți spun, altfel iei bătaie! Și nu mai inventa tot soiul de cuvinte cretine! Ce naiba-i aia drăgălește?! Cîteva clipe m-am speriat. Mi-am imaginat cum îl rod viermii pe bunicul Rudi pe dinlăuntru. Apoi mi-am zis că tata vorbește doar ca să mă intimideze și pentru că mă crede proastă. Am plecat capul și am mîrîit de mai multe ori îhî… îhî… .îhî… un soi de dadada persiflant. Tata a sesizat tonul și mi-a cîrpit două palme, dar eu mă simțeam liberă și intuiam tot mai mult că nimic nu-mi va putea afecta libertatea. Prin urmare, cum ieșeam pe ușă uitam instantaneu de neprețuitele sale sfaturi. Cînd ajungeam la bunicul Rudi mă drăgăleam cu Didi și cu Tigruța, iar înainte de a mă întoarce acasă, bunicul mă peria cu atenție să nu descopere cumva tata vreun fir de păr de animal pe mine. 

Nu pot spune că acasă mi-ar fi lipsit ceva, doar iubirea și înțelegerea. Oare fac, totuși, parte din șirul celor traumatizați în copilărie de propriul tată? Oare de aceea am rămas singură pînă la vîrsta asta, fără un bărbat lîngă mine, doar cu tine, delfinache?“

Citiți mai departe în: Observator cultural