Dacă m-ai întreba unde vreau să trăiesc, ți-aș spune că pe malul mării. Îmi place marea, mai ales dimineața. A, bine, și pentru răsărit, dar nu neapărat. Atunci, dimineața, valurile sunt blânde și, dacă știi să le asculți, îți vorbesc. Mergeam la mare în fiecare vară și mă cazam cât mai aproape de valurile ei să le aud vuietul toată noaptea. Poate că, dacă aș fi trăit lângă mare, nu aș fi iubit-o atât, dar așa, o iubesc, de când am văzut-o prima oară,  copil fiind, o iubesc. Pentru mine mare era ca și cum mi-aș fi încărcat bateriile. Nu era o relaxare propriuzisă ci o evadare, o fugă de sfaturi, am să le spun așa. Îmi spuneau că nu știu să trăiesc, de parcă trebuia să trăiesc viața lor, nu pe a mea. Prostii. Nu m-a interesat. I-am lăsat să zică ce aveau de zis și eu mi-am trăit viața cum am știut. Ai sesizat că nu am spus cum am vrut?! Poate am vrut mai mult, nu știu, dar atât am putut. Ce rost are să-ți dorești ceva ce nu ești în stare să faci?! Prostii. Eu mi-am văzut de treaba mea, oricum, într-o zi mă trezesc bătrân sau chiar mor și nu rămâne în urma mea decât fum. Nici măcar amintiri. De ce să trăiesc cum zice lumea?! Prostii. Uite, de exemplu, era tenismanul acela sîrb, Djokovic. Îl stii? Eu l-am iubit. Pentru mine, care nu eram în stare să țin măcar o rachetă de tenis de capătul corect, talentul și puterea lui de a se regăsi în cele mai dificile și critice momente erau ceva extraordinar. Nu mă interesa cât era de ciudat, că riposta nervos, violent chiar, la huiduieli sau la remarcile neprietenoase ale publicului, nimic din toate astea nu m-au interesat. Mă amuza teribil cum nu îl suporta lumea, am citit mii de comentarii răutăcioase la adresa lui și mă întrebam dacă oamenii aceia, toți, au cel mai mic habar să joace tenis, să joace uneori și cinci ore un meci, au ei habar?!  Ar fi ei în stare? Nu cred. Dar știau ei exact ce și cum ar fi trebuit să fie Djokovic. Prostii. Și crezi că, dacă ar fi fost așa cum ar fi vrut ei, l-ar fi plăcut? Prostii. Păi, dacă era ca ei, nu ar mai fi jucat tenis. Ha, ha! Eu cred că tocmai de aceea nu-l suportau oamenii, pentru că era tot ce nu puteau ei fi, era diferit. De aceea l-am iubit și pe Ilie Năstase. Dar erau alte vremuri. Chiar și în tenis. Așa și cu mine. Cum să cred că cineva care nu a trăit măcar o zi în locul meu știe cum ar trebui să trăiesc, când nici eu nu știu exact cum să trăiesc viața asta pe care o trăiesc, scurtă și tristă, în așa fel încât să fac tot ce mi-ar plăcea să fac. De ce să creadă cineva că ce îmi place mie nu e bine și trebuie să-mi placă fix și exact ce ar vrea alții să îmi placă? Prostii. Odată am avut un șef care îmi spunea tot timpul cum credea el că ar trebui să fac, orice făceam, deși nu prea se pricepea, dar așa credea el că trebuie să fie un șef. Eu nu-l contraziceam, însă făceam cum știam eu. Nu avea niciodată motiv să îmi reproșeze ceva și totuși nu mă agrea. Adevărul este că nici nu mă pricepeam să-l linguşesc cum o făceau ceilalți. Prostii. Și șeful acela al meu mi-a spus într-o zi, știi, mă tot gândesc că tu ești un om tare ciudat. Nu știu de ce m-a enervat remarca asta a lui, poate pentru că eram sătul de atitudinea lui, de felul în care își manifesta preferințele, fățiș, de faptul că adora să fie lingușit, de convingerea lui că puterea pe care o avea el în acel moment îi dădea dreptul să fie părtinitor, de aroganța lui, altfel, nejustificată, mă rog. Prostii. L-am privit drept în ochi, până atunci nici nu știam exact ce culoare au ochii lui, și i-am spus calm, și dacă sunt eu un om ciudat cum vă afectează pe dumnevoastră direct?! Nu vă dau motive să vă plângeți de mine, dar am cel mai mic salariu dintre toți și nu v-ați întrebat niciodată dacă am ceva de spus despre asta, că niciodată nu mi-ați spus măcar, bravo, mă, ai făcut treabă bună, de-astea, știți, cum fac șefii. Eu nu cred că ar fi nimic diferit pentru niciunul dintre noi dacă sunt eu sau nu sunt un om ciudat, nu ar schimba cu nimic felul în care îmi fac treaba. Dacă vreți să mă dați afară, spuneți-mi-o direct, fără ocolișuri. Pot să înțeleg. Dar nu mă întrebați de ce sunt așa cum sunt, că nici eu nu vă întreb de ce sunteti așa cum sunteți. A tăcut, nu m-a mai întrebat nimic niciodată, dar luna următoare m-am trezit cu salariul mărit. Ei bine, l-am apreciat. Cu siguranță nu eram unul dintre favoriții lui nici înainte și cu atât mai mult nu devenisem unul dintre favoriti între timp, dar a înțeles ce am spus, ce simțeam, adevărul. Nici nu mă prea interesa salariul de altfel, adică mie îmi trebuiau bani să trăiesc cum vreau, să îmi fac micile plăceri, să nu îmi număr ultimii bănuți până la salariu, să nu îmi lipsească, știi?! Nu am vrut mai mult. Nu mi-am dorit avere. Poți să spui că am fost prost, sau delăsător, sau mai știu eu ce. Nu mă supăr, dar nici nu îți dau dreptate, e dreptatea ta, nu a mea. Știi, a fost o vreme când m-am revoltat, pe mine m-am revoltat, pe neputința mea de a fi ca lumea. A fost urâtă perioada aceea, tare urâtă, mi-am înecat în alcool toate neputințele, veneam acasă de la serviciu, mă închideam în casă și beam. Mă certam cu mine și beam până uitam de toate. Prostii. Într-o zi mi-am dat seama că nu ajută la nimic. Tot eu eram. Da, nu mi-a plăcut, cumva m-am mințit pe mine, m-am pedepsit pentru felul în care sunt. Știi, nu am niciun regret de fapt, chiar nu am. Regretele nu ajută la nimic. Prostii. Nu cred că ai auzit un cuvânt din tot ce am spus, nu-i asa, doctore?! Văd cum te uiți la mine, zici ceva, ți se mișcà buzele dar nu aud nimic din ce spui. Poate că mi se pare. Prostii. Doctore, dacă totuși auzi ce spun, nu încerca să mă salvezi. Nu are niciun rost. Chiar nu are. Am trăit tot ce am vrut să trăiesc. Și-apoi, în lumea în care am trăit eu, oamenii nu mai iubeau nimic cu adevărat. O lume strâmbă și urâtă. Mie nu mi-a plăcut, doctore, și nici nu are de ce să-mi pară rău după o astfel  de lume. Poate nimic din toate astea nu au existat. Îmi pare rău, doctore, că pe tine a picat ghinionul de-a mă întâlni. Pari băiat bun, doctore. Nu face din asta o dramă, doctore. Nu e vina ta. Doctore, ce spun eu aici sunt prostii. Fă ce știi tu mai bine. Nu asculta de un bătrân care a uitat de ce mai este pe pământ. Nu asculta!