Ar trebui, fratele meu, să am un gând creștin astăzi, pios, suntem în post, dar pe altădată. Azi, tot e marți și nu e filmul ăla cu Belgia. Poate o înghețată, o bere, o fleică, o farfurie cu de toate, încă o bere, încă o altă bere, și tot așa până la calendele grecești. Ce postul măsii. Mi-am adus aminte de Burebista și de Pandele de la Voluntari: o metropolă, două metropole. Zicea omul de la înălțimea foncției sale: ”Ce mare brânză că mai veneau și ei la gard să ceară o țigară!?”, asta era despre bătrânii de la azilele despre care toți știau, și Pandele. Gândul despre Burebista care nu are nicio legătură cu primarele de la Voluntari, mi-a trecut prin cap de la brânză, că, zic unii și alții și baligă e tot cuvânt cu origini dacice, chiar și brusture e tot dac de pe vremea când se băteau cu celții. Și uite cum sar de la celți, daci și Burebista la Topârceanu, un alt mare preferat și mare poet al meu: Vezi! de-aceea mătrăguna, A-nvăţat un brusture, Să le spuie-n faţă una, Care să le usture!... De aici și dilema taoistă: să fiu om, să fiu brusture?
Trec la burtierele televiziunilor naționale, că astea locale, sărăcile, abia mai suflă- Deschideți orice site: Ce nu e „halucinant” sigur e „delirant”, când nu e „șocant”, e „tulburător”. Redactorii și reporterii recită aceleași formulări clișeice, majoritatea pleonastice sau lipsite de orice sens („oamenii legii”, „crimă înfiorătoare” – există crime mișto?, „declarații halucinante”, „ne topim de cald”, „au înghețat de frig” ș.a.m.d.). Trăim în lumea unde oamenii care vorbesc elevat sunt percepuți ca pedanți sau gomoși, unde diverse voci se burzuluiesc la tine că scrii texte „prea lungi” – după standardele cui/în raport cu ce?, unde cei care au viziune trebuie să aibă grijă să nu-i deranjeze pe superiorii promovați în funcții de conducere pe baza unor criterii…subiective, lumea în care, dacă înțelegi cum merg lucrurile, ai face bine să îți păstrezi informațiile, revelațiile și demonstrațiile pentru tine, căci altfel ești blamat pentru că gândești cu mintea ta (deci liber) și refuzi răcnești aceleași lozinci obosite și să fugi după orice fentă.
Noah, gata pe azi. Dar dacă e marți vă mai dau ceva de citit. Un rondel, așa pe temă de Macedonski, un alt poet uitat în sertarele închise ale lumii
Rondelul rozelor devreme
Ascultă tu, Ninette, cum plâng în vânt toți trandafirii
Se sting ca niște păsări ce nu mai au compas
Și caii norilor aleargă spre apus, departe
Ooo, tu, Ninette, sunt singur, fără glas
În parcul plin cu roze văd două brune și o blondă
Și internatul pentru fete azi e pustiu și trist
Mai bine hai la un teatru de revistă
Să-ți cumpăr flori, să ne iubim în vid
Așteaptă, tu, Ninette să-mi beau iară pelinul
Și umbrele de soare ce cad peste copaci
Să nu le-alungi până îmi beau tot vinul
Pe urmă să mă duci să dorm la tine-n pat
Aștept în soarele zălud ce curge peste urbe
Din cerul ce miroase a vin de Bohotin
Să vină noaptea, să ne răcorim puțin
Și în pridvorul înmiresmat al casei tale
Noi rozelor să înălțăm un imn
Pe-o bancă, între castani,
Frumoase fete, și alb, și roz și liliac, pare a lor destin
Lasă un răspuns