Ceasule, glasul tău

îmi zgârie sufletul.

Vreau să te ascund între vise,

încetează de-a mi spune poveștile urlând!

 

Inimă, prea grele-s cântecele tale

(de-o vreme te-ai îndrăgostit de umbre)!

 

Noapte, ce bătrână ești!

Ai început să semeni cu tăcerile pietrarilor,

când cioplesc chipul morții.

 

Cine râde? De ce râdeți?

Se aude pustiul hohotind,

dansează umbrele culorilor,