Sania veche, cu tălpile ruginite
și scândurile crăpate,
roase de carii,
mai amintește de anii
când iarna însemna frig
și zăpadă.
De anii în care,
cu un cuțit de bucătărie la brâu,
așezat într-o teacă cusută stângace,
mergeam ore în șir pe urmele lupilor
sperând că vom reuși să vedem haita.

Iernile nu mai sunt ierni.
Nici noi nu mai suntem
acei copii temerari.

Încă trăim
și asta înseamnă totul.