Sandor nu e vinovat, factorul șarpe sunt eu…

Szell Sandor:

Nu trebuie neapărat să mergem cu valul...dar, în direcţia opusă este doar uscat.

De ce un blog?

În urmă cu un an, se năştea o nouă revistă de cultură.
Nu cred că trebuie detaliat procesul de creaţie...este tardiv.

Dar, atunci s-a pus întrebarea: „De ce o revistă?”
Răspunsul fiind la fel de simplu şi realist:
„Multe drumuri duc spre adevăr, dar adevărul nu poate fi decât unul singur.”

Bineînţeles, nu multe convigeri pot convieţui în aceeaşi colivie.

Aşa s-a născut idea unui blog. Unui, nou blog.
De ce era nevoie de încă un blog?
Vă las pe voi să răspundeţi la această întrebare.

Dar, lăsând la o parte frustrări, nopţi nedormite...îmbolnăviri...el există!

Cu siguranţă am pierdut până aici mai mult de jumătate din cei au început să citească textul.
Dar dacă mai eşti aici şi citeşti în continuare, îţi spun despre ce este acest text.

Despre noi, despre scriitori consacraţi. diletanţi în lumea cuvintelor, sau simpli cititori.
Este despre Nösnerland şi despre o gazdă care tot timpul are un loc la masă pentru cei care iubesc cultura.

Eu iubesc să stau la taifas în jurul acestei mese… şi te invit şi pe tine, să bem un pahar de vin şi să povestim…fiecare pe limba lui. Cu siguranţă ne vom înţelege.

Mulţumim, domnule profesor, Zorin Diaconescu!



Zorin Diaconescu: 

Cu plăcere și din necesitate. Realitatea se schimbă, dacă nu ne schimbăm odată cu ea, ne refugiem în turnul de fildeș al amintirilor care seamănă tot mai mult cu un cavou.
De ce am abandonat proiectul revistă (print)?

1.Lipsa unui sistem de difuzare - revista ajunge întâmplător la cititor
2.Distribuirea aleatorie face dificilă daca nu imposibilă comunicarea cu cititorii (cu excepția cazurilor când revista și cititorii alcătuiesc un grup local puțin numeros, în care caz ar putea comunica direct și salva astfel niște copaci.
3.Nu recunosc utilitatea controlului facilitat de varianta print: noi (redacția sau șeful hotărâm ce apare și ce nu, adică o cenzură soft), apariția si forma e în mâinile noastre, difuzarea depinde de bunăvoința noastră, cum revista nu poate să se finanțeze, sponsorul (sau sponsorii) au o autoritate indiscutabilă dar fără relevanță literară.
4.Nu cred că dinamica comunicării mai admite texte publicate la câteva luni după ce au fost scrise, fără posibilitatea oricărei forme de interactivitate. Chiar dacă există “Poșta redacției”, răspundem cui vrem și ce vrem, dialogul exclus.
5.Nu cred că merită efortul doar pentru o poză cu obiectul print în mână, fie ea și la o ședintă foarte festivă.
6.Nu văd de ce trebuie excluse abonamentele (care ar permite difuzarea prin poștă) doar fiindcă o parte a controlului trece de la șef la abonat?
7.Revistele pe care le cunosc seamănă cu parohiile, eu sunt pentru accesul liber la muze.