Povesteşte-mi

Povesteşte-mi
Te voi asculta
De sub umbra unui gând
Privind dâra
Lăsată de amintirea
Din care  urlă
Dorul de noi

Comentariu:

Lirismul minimalist, unde fiecare vers pulsează cu o intensitate emoțională profundă, evocă tradiția poeziei maghiare și românești interbelice, marcată de melancolie și introspecție. Structura sa fragmentată – versuri scurte, aproape epigramatice – creează un ritm interior, asemănător unui suspin sau unui ecou, invitând cititorul să completeze spațiile albe cu propriile amintiri.'Povestește-mi / Te voi asculta': Deschidere directă, aproape imperativă, dar plină de vulnerabilitate. Este o chemare la confesiune, unde ascultătorul devine martor tăcut al unei povești interioare. 
'De sub umbra unui gând': protecție, dar și ascundere – gândul ca un refugiu întunecat, unde durerea se cuibărește. Este o metaforă clasică. 
'Privind dâra / Lăsată de amintirea': evocă o urmă fizică (ca o rană, o urmă de sânge sau de lumină), dar și efemeritatea. Amintirea lasă urme dureroase, ca o cometă care arde în trecerea ei.
'Din care urlă / Dorul de noi': transformă dorul într-un strigăt animalic, primal, eliberat din adâncurile amintirii. 'Dorul de noi' este inima poemului: un dor nu doar pentru celălalt, ci pentru un 'noi' pierdut, o unitate sfâșiată de timp. Ar putea fi interpretat ca o elegie pentru o iubire pierdută, o reflecție asupra identității sau chiar o meditație asupra exilului cultural care merită citită în șoaptă, sub umbra propriului gând.