Asta a fost: un gând adresat cititorului despre care lumea spune că el a dispărut, oamenii stau toată ziua cu nasul în telefon, nu-i mai interesează valorile, planeta se duce de râpă și noi…
Mi-a venit atunci ideea (nu prea valoroasă după cum aveam să-mi dau seama) să pun problema din perspectiva dispărutului (a cititorului adică). Pe el nu l-a întrebat nimeni ce vrea să citească, ce-l doare, ce-l frământă. Literatura era (și este) ceva pentru editori, critici, președinți (de jurii, societăți et al.) Am uitat sponsorii. Foarte importanți. Fără ei ne-am cufunda în bezna internetului. De fapt tot acolo ne întâlnim și când vorbim de literatură. Ca dovadă acest blog. Dar avem o zi a lecturii (națională) și asta e bine. Putea fi mai bine. Poate la anul. Sau niciodată.
Nu mă pot plânge, cartea a stârnit interesul unei edituri de prestigiu care și-a asumat publicarea ei, a primit și două premii. Eu mi-aș fi dorit altceva.
Am sperat (nu știu de ce) să apară și la noi listele cu cărțile cele mai apreciate de public. Un semn că și el, cititorul contează. Nu au apărut. De ce? Nu știu. Și nici nu are importanță. Important e doar ca nu le cere nimeni.
Să nu încheiem într-o notă pesimistă. Adevărul e adesea mai greu de descoperit. Mai avem o șansă, atâta timp cât nu au ieșit din uz semnele de întrebare.
Răspunde-i lui Marius BuculeiAnulează răspunsul